ajmtem
50 de tineri din toată țara, instruiți să devină jurnaliști de mediu

Asociația Jurnaliștilor de Mediu a încheiat cu succes prima ediție a Școlii de vară pentru viitorii jurnaliști de mediu, desfășurată în perioada 20–27 iulie. Timp de opt zile, 50 de studenți din Republica Moldova, cu diverse profiluri academice – jurnalism, pedagogie, ecologie – au învățat cum să abordeze profesionist subiecte precum schimbările climatice, economia circulară și dezvoltarea durabilă.

Școala de vară este parte a proiectului „Facilitarea unei tranziții verzi incluzive în Republica Moldova”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de PNUD Moldova, în cadrul căruia Asociația Jurnaliștilor de Mediu desfășoară activități de educație ecologică și formare profesională pentru tinerii comunicatori.

Participanții au luat parte la sesiuni teoretice, ateliere practice, discuții cu experți în domeniu și vizite de documentare pe teren.

„Am conștientizat cât de esențială este o informare corectă despre utilizarea rațională a resurselor naturale și că aceasta este un pas puternic spre tranziția verde a țării noastre. Înțelegând și documentând problemele actuale de mediu, interacționând cu experți în domeniu, mi-am confirmat că ideea că nu avem planeta B și că ține de fiecare cetățean să dea dovadă de spirit civic și să contribuie la un viitor sustenabil”, a menționat Nicolae Cernomaz, student la Universitatea Georgetown din SUA, Facultatea Politici Internaționale.

În una dintre zile, tinerii au vizitat o fabrică de sortare a deșeurilor din municipiul Chișinău, unde au aflat cum sunt colectate, separate și pregătite deșeurile pentru reciclare. Au discutat despre reducerea consumului, reutilizare, reciclare și rolul fiecăruia în gestionarea responsabilă a resurselor. În aceeași zi au vizitat și Muzeul Lucrurilor Pierdute, creat cu susținerea PNUD, unde au redescoperit obiecte aparent fără valoare – tablouri, cărți, suvenire – salvate de la statutul de deșeu și expuse publicului.

 

„Am învățat cum să comunic despre problemele de mediu prin diverse platforme media, rețele sociale și fotografie ecologică. Taberele de mediu încurajează învățarea activă și dezvoltă o atitudine responsabilă față de mediu și încurajează implicarea activă în protejarea acestuia”, povestește Argentina Fron, absolventă a Facultății de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Universitatea de Stat din Moldova.

Printre locațiile vizitate s-au numărat și parcul eolian din satul Chișcăreni, raionul Orhei, și Grădina Botanică din Chișinău. Experiențele din teren au fost baza pentru crearea de conținut media: participanții au scris scenarii pentru video, au filmat, montat și redactat articole, fiind ghidați de mentori cu experiență.

Amintim că, în anul 2024, Asociația Jurnaliștilor de Mediu a desfășurat Academia Eco Media, în cadrul căreia au fost instruiți 140 de studenți din șase universități din țară: Universitatea de Stat din Moldova, ULIM – Universitatea Liberă Internațională din Moldova, USARB – Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți, Universitatea de Stat „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Cahul, Universitatea de Stat din Comrat și Universitatea de Stat „Taras Șevcenko” din regiunea Transnistreană. Proiectul Academia Eco Media a fost finanțat de Guvernul Suediei și PNUD Moldova.

Ajmte